|
O casa
cu tei si o
breasla cu probleme
Creatia
de arhitectura si “viata” unei cladiri
Se intampla sa ma intalnesc cu prieteni sau cunoscuti care
isi construiesc casa. Invariabil sunt coplesiti, deznadajduiti si frustrati de greutatea cu care inainteaza
lucrarile. In functie de capacitatea de intelegere, fiecare gaseste
variate
explicatii. Putini gandesc ca o casa se cladeste pentru o perioada de
folosinta
extrem de indelungata, de multe zeci si
chiar sute de ani. Durata “vieti” unei cladiri sugereaza scara complexitatii procesului de proiectare si
implicit timpul si resursele ce trebuiesc alocate acestuia. Usurinta
cu care este tratata creatia de arhitectura -
neacordarea unui timp suficient, plata derizorie sau renuntarea pur si
simplu
la servicile unui arhitect - de catre unii beneficiari, tradeaza
nerabdarea
acestora de-a gusta imediat placerea folosirii unui lucru nou, cumparat
de-a
gata (automobil, calculator, TV, etc). Ceea ce se uita deseori, este
faptul ca,
in aceste obiecte, s-a investit initial o imensa cantitate de resurse
si
inteligenta.
Case
Ford, Renault sau Mercedes - Modernistii
au avut convingerea ca vom ajunge sa
proiectam in serie cladiri
intr-un proces asemanator celui propriu obiectelor produse industrial:
masinile, electronicele, etc. Ce nu a
mers? De ce proiectam case cu totul altfel decat avioane sau
automobile? De ce
nu avem case Ford, Renault sau Mercedes? Sa fie din cauza ca proiectam
case de
mii de ani iar masini doar de o suta si ceva de ani? Faptul ca
imobilele sunt
legate de pamant si deci de un anumit spatiu si evident nu pot fi
mutate (in
conditii normale) sa justifice toata aceasta imensa atentie acordata
identitatii culturale inmagazinata de cladiri? Cert este ca
procesul de creatie in
arhitectura a scapat de sub influenta
unor mari producatori de case – dupa modelul celor de automobile – care
prin
scara mondiala la care ar fi produs si numele pe care l-ar fi avut, ar
fi
garantat calitatea conceptiei si ar fi orientat mai usor clientii.
Sistemul
de referinta - In
conditiile acestea la cine sau la ce se raporteaza publicul pentru a se
orienta
in piata existenta? Cine ii convinge ca folosirea unor materiale
scumpe, in
lipsa unei stiinte a compozitiei este pagubitoare atat financiar cat si
in
planul imaginii? Sau ca locatia scumpa, singura, nu asigura in mod
automat si
valoarea arhitectural-functionala a imobilului? In
lipsa unor referinte clare emise de autoritati in materie, este greu sa
ai
pretentia unui discernamant, in procesul
de evaluare al obiectelor de arhitectura contemporana de catre public.
Obiective ca promovarea calitatii culturale a produsului de
arhitectură sau difuzarea informatiei de arhitectura, raman deziderate
in conditiile in care prin slaba reprezentare in media, vocea criticii
este ca
si inexistenta pentru publicul nespecialist. Consecinta imediata este
ca nu
putem imbunatati raportul intre realizarile cel putin decente si
restul. Tinta
criticii fiind prea sus, nu-si poate extinde influenta profesionista
asupra
celor care nu citesc literatura de specialitate. Invitarea
criticilor de arhitectura adevarati pe care ii avem sa “vorbeasca” si
publicului larg folosind canale de comunicare cu acoperire mai mare si organizarea de concursuri netrucate pentru
obtinerea contractelor de proiectare in ambele sectoare privat si de
stat ar
putea, cred, imbunatatii calitatea receptiei publicului.
|